Se spune că un țigan era la pescuit și, ce să vezi, are norocul să prindă chiar peștișorul de aur. Peștișorul, văzându-se la strâmtoare, îi spune:— Țigane, dacă îmi dai drumul și nu mă omori, îți îndeplinesc o dorință!— Da? întreabă țiganul mirat.— Da! Orice dorință vrei tu!Țiganul se gândește puțin și spune:— Bine! Uite ce vreau: eu cu nevastă-mea și cu băiatul meu vrem să fim români, să nu mai fim țigani.— Nicio problemă! îi răspunde peștișorul. Du-te acasă, ia-ți nevasta și fiul, veniți la lacul ăsta unde m-ai prins și aruncați-vă în apă. Trebuie să înotați până pe partea cealaltă, iar când veți ieși pe mal, veți fi români.Zis și făcut. Se duce țiganul acasă, își ia familia și ajung cu toții la malul lacului. Se pregăteau ei să sară, când ăla micu’ începe să se teamă:— Tată, mi-e frică! Săriți voi primii, să îmi spuneți și mie cât de mare e apa, că mi-e teamă să nu mă înec.Părinții sunt de acord. Se aruncă țiganul cu țiganca în apă, încep să dea din mâini și înoată cu zor până pe malul celălalt. Când ies din apă pe partea cealaltă... minune! Erau acum români, nu mai erau țigani.Văzând că părinții au ajuns cu bine, prinde și băiatul curaj și se aruncă în apă. Înoată el ce înoată, dar pe la mijlocul lacului începe să-și piardă puterile și să se înece:— Ajutor! Ajutor! striga copilul cu disperare.Atunci, nevasta, îngrijorată, îi spune soțului:— Măi bărbate, se îneacă ăla micu’!Iar bărbatul, proaspăt devenit român, se uită lung și răspunde tăios:— Dă-l dracu’ de țigan!
